Monumentul Pescarii

În anii 60 autoritățile au solicitat sculptorului Corneliu Virgiliu Medrea (1888-1964) artist plastic, membru corespondent al Academiei, realizarea unui grup statuar care să aducă omagiu muncii pescarilor.

În cursul secolului XIII Marea cea mare (cum era denumită atunci Marea Neagră) a fost dominată de negustorii italieni din Genova care au ajutat la dezvoltarea orașului. Ulterior, Constanța a suferit un declin sub conducerea otomană, devenind un simplu sat locuit de pescari greci și de crescători tătari de cai și oi.

Prima lege a pescuitului a fost aplicată în anul 1896, ctitorie a marelui savant Grigore Antipa. Această etapă  se caracterizează prin abordarea modernă a pescuitului și pisciculturii, protecția și exploatarea raționala a fondului piscicol, înființarea unităților de cercetare, înființarea învățământului mediu de profil – școala de Pescărie și Piscicultura Giurgiu (1928).

Inițial statuia pescarilor cu năvod era amplasată pe pământ, ulterior în jurul acesteia fiind construit un bazin care să aducă mai aproape de realitate conceptul grupului statuar.

Cornel Medrea a practicat toate genurile sculpturii, cultivând forme pline, robuste, având ca ideal simplitatea realității. Portretele, seriile de maternități, evocările istorice (Dragoș Vodă și Zimbrul), reprezentările alegorice (AtlasPescarii,Victorie) converg spre manifestarea unei plenitudini, a unui optimism bazat pe afirmarea imaginii umane.

Aici gasiți adresa Monumentului Pescarii din Constanța:

 Bulevardul Regina Elisabeta, Constanța

Hotel Parc susține promovarea orașului Constanța si a stațiunii Mamaia, prin a oferii toate informațiile necesare turiștilor si nu numai. 

Derulați până sus