TROPAEUM TRAIANI, denumit și Monumentul Triumph de la Adamclisi

Situat lângă satul Adamclisi, la 60 de km de Constanța, monumentul are o origine controversată, unii datându-l dinainte de era noastră , alții plasându-l în sec IV, în timpul domniei împăratului Constantin.

Din cercetările recente s-a ajuns la concluzia ca monumentul a fost construit în jurul anului 109, cam în aceeași perioadă cu Columna lui Traian din Forumul de la Roma.

Adamclisi-Tropaeum-Traiani

Razboaiele daco-romane și victoria lui Traian urmată de cucerirea Daciei a fost considerată ca fiind cea mai importantă bătălie și a fost sarbatorită cu mare fast la Roma. În urma acestui război, Imperiul Roman a ajuns la apogeul puterii sale, fiind singurul razboi în urma căruia s-au construit toate monumentele mărețe:

Columna lui Traian din Forumul de la Roma și Tropaeum Traiani de la Adamclisi.

Dar ce batalie s-a dat pe platoul de la Adamclisi?

În iarna 101-102, în timpul primului razboi , Decebal a încheiat o întelegere cu unele triburi din nord, dintre care sarmații si dacii costabaci. Aceștia urmau să traverseze Dobrogea și să ocupe pasul Șipca din Balcani pentru a întrerupe aprovizionarea Legiunilor romane staționate în sudul Daciei.

Iarna 101 – 102 a fost foarte blândă, astfel că Traian a putut sa-și transporte armata pe Dunare, iar cavaleria sarmată a trecut cu dificultate Dunărea de la Hârșova, având mari pierderi.

Cele 2 armate s-au întalnit pe platoul de la Adamclisi, romanii repurtând o victorie însemnată. Monumentul a fost descoperit de Grigore Tocilescu în anul 1882 și a fost reconstituit în anul 1977. Are 39 m înaltime și un diametru al bazei de 38 m.

Pe pereții exteriori se află 54 de metape de 1.48/1.49 m, care înfatișează scene de razboi. Ansamblul triumfal de la Adamclisi era mult mai mare. Alături se află un altar funerar în care erau gravate numele a 3800 de soldați romani căzuti în luptă.

De asemenea, se mai afla un mausoleum format din 3 ziduri concentrice în care a fost înmormantat comandantul care a decis soarta bataliei cu prețul vietii sale. La 2 km vest de monument se poate vizita cetatea, basilica, necropola, termele cetații si locuințele extramurale.

Cetatea TROPAEUM TRAIANI dateaza din anul 170 si a fost un centru urban foarte important. In secolele 12-13 era sediul uneia din cele 5 episcopii din Dobrogea.

Cazare în Mamaia

Cazare MamaiaAtunci cand iti planifici vacanta vrei sa ai la dispozitie servicii de cea mai inalta calitate pentru a te putea bucura de relaxarea dorita. Mamaia este una dintre cele mai cautate statiuni turistice din tara noastra, aici putand fi gasite multe hoteluri la care se pot face rezervari pentru grupuri de tutisti mai mari, pentru familii sau grupuri de tineri, inclusiv elevi sau studenti care decid sa isi petreaca vacanta de vara la mare.

 

La Hotel Parc pot fi gasite mai multe tipuri de spatii de cazare ce pot fi rezervate de catre turistii care aleg serviciile unitatii noastre. Camerele duble ofera dotari care vor satisface pe deplin dorintele celor care le vor alege. Ele sunt potrivite pentru cupluri si ofera intimitatea, linistea si confortul necesar pentru o vacanta relaxanta la malul marii.

 

Camerele twin sunt destinate celor care vor sa locuiasca in aceeasi camera pe parcursul sederii, insa nu doresc sa doarma in acelasi pat. Ele se potrivesc foarte bine tinerilor aflati in grupuri mai mari la mare in vacanta, angajatilor sositi la Hotel Parc Mamaia pentru team-buldinguri sau prietenilor care vor sa petreaca impreuna concediul sau vacanta lor la Mamaia.

 

Turistii care vor sa aiba spatiul necesar pentru a se bucura de timpul lor liber la malul Marii Negre, in statiunea Mamaia, pot alege sa se cazeze la hotelul nostru si intr-un apartament. Acesta este perfect pentru familiile cu copii, caci membrii ei vor mereu sa fie impreuna. Un apartament ofera tuturor celor care locuiesc in el spatiul necesar desfasurarii activitatilor proprii, fie ca e vorba de copii, fie ca e vorba de adultii care ii insotesc.

 

Nu numai cei care vin in vacanta la mare se pot caza la Hotel Parc Mamaia. Aici pot veni si grupuri de angajati de la companii care vor sa organizeze diverse conferinte in statiunea Mamaia. Astfel, rezultatele obtinute in activitatile desfasurate vor fi pe masura asteptarilor celor care aleg serviciile noastre, totul datorita sustinerii pe care echipa de profesionisti de aici o ofera tuturor clientilor.

 

In statiunea Mamaia, rezervarile trebuie facute din timp de catre turistii care vor sa vina pe litoral aici deoarece locurile de cazare sunt rezervate rapid. In special in varful sezonului estival, statiunea Mamaia devine centrul distractiei, numeroasele evenimente organizate de autoritati aici fiind pe placul celor care aleg Mamaia pentru vacanta lor. Numerosi turisti aleg Mamaia datorita acestui aspect, distractia, bunul gust si eleganta fiind cuvinte de ordine in Mamaia in fiecare vara si nu numai.

 

Statiunea Mamaia nu este desitnata exclusiv celor care dispun de un buget mare. Toti turistii care vin aici pot gasi la Mamaia preturi competitive la cazare, special adaptate nevoilor si cerintelor turistilor romani si straini.

 

Rezervarile pot fi facute atat prin intermediul agentiilor, de turism, cat si telefonic sau online. Avantajele implicate de rezervarile facute cu mai mult timp inainte de debutul sezonului sunt numeroase. Pretul obtinut este mai mic decat in situatia in care rezervarea este facuta in ultim moment dar chiar si atunci poti avea surpriza placuta de a prinde o oferta “Last Minute”. Cei care aleg Mamaia pentru vacanta lor vor fi cu siguranta incantati si vor dori sa revina aici mereu.

 

Inscrieri timpurii la Mamaia

Inscrieri Timpurii

A inceput programul Inscrieri Timpurii la Mamaia. Multe hoteluri din statiunea Mamaia s-au inscris la acest program printre care si hotelul Parc. Numai in aceasta perioada (01.05-01.06) puteti rezerva online pachetele turistice la cele mai avantajoase tarife cu reduceri de pana la 30%.

Vacanta ta la mare, in statiunea Mamaia, poate fi avantajoasa si in plan financiar daca ai grija sa aranjezi totul din timp. Orice oferta de care vrei sa beneficiezi este cu atat mai avantajoasa in plan financiar, cu cat este facuta mai devreme. Vacanta de vara este cea mai asteptata vacanta din intregul an, caci ea ne ofera mereu relaxarea si distractia de care nu avem parte in alte luni ale anului.

La vacanta de vara visam cu multe luni inainte debutului sezonului estival, caci ea este cea mai asteptata perioada de relaxare din decursul unui an intreg. Diversele targuri de turism organizate iarnba si primavara, in principal, ofera foarte multe posibiliati de petrecere a vacantei la malul marii, in Romania. Soarele generos, nisipul fin si posibilitatile de distractie de pe litoral sunt toate argumente solide pentru a alege litoralul romanesc pentru concediul tau.

Tot mai multi romani sunt interesati de achizitionarea unor pachete turistice avantajoase in plan financiar. Prin intermediul programului de inscrieri timpurii, hotelurile isi asigura inca din perioada de iarna-primavara un grad bun de ocupare pentru sezonul estival si nu numai. Statiunea Mamaia este mereu preferata turistilor, locurile de cazare aici fiind cu atat mai greu de gasit, cu cat se apropie debutul sezonului estival.

Ofertele disponibile in cadrul programului de inscrieri timpurii sunt alese in pricipal de familii cu copii minori. Ele pot alege si pachete all-inclusive pentru a se asigura ca nu au nicio grija pe parcursul sederii lor la mare. Surprizele de care au parte aici sunt numeroase, numeroasele festivaluri, evenimente si petreceri de care turistii au parte pe litoralul romanesc asigurand oricui un concediu sau o vacanta pe masura asteptarilor.

Printre ele se numara Ziua Marinei, Festivalul Antic Tomis, prezentarile de moda si carnavalul din Mamaia. Cei care fac plata integrala pentru zilele de cazare rezervate prin acest program de inscrieri timpurii pot beneficia de cele mai mari reduceri. Competitia statiunilor de pe litoralul romanesc cu cele straine din Bulgaria, Grecia si Turcia este tot mai acerba, totul rezultand in servicii de o calitate tot mai buna si in preturi mai scazute datorita concurentei benefice.

Un alt avantaj al unei vacante rezervate din timp este dat de faptul ca astfel iti poti face planuri detaliate legate de ceea ce vei face in vacanta ta de vara. Iti poti alcatui un traseu de la care sa nu te abati, cu vizite la cele mai importante obiective turistice din imediata apropiere a litoralului romanesc. Preturile foarte bune obtinute prin programul de inscrieri timpurii (denumit si Early Booking) permit oricui sa isi rezerve o vacanta de vis la malul Marii Negre, chiar daca nu dispune de fonduri generoase.

telegondola hotel flora

Telegondola Mamaia

Statiunea Mamaia se numara printre destinatiile preferate ale turistilor romani si straini in sezonul estival. In ea se gasesc numeroase obiective ce merita vizitate, in afara de plaja Marii Negre si imprejurimile incarcate de istorie si pline de surprize placute. Telegondola din Mamaia a devenit un simbol al acestei statiuni in ultimii ani datorita privelistii spectaculoase pe care ea o ofera vizitatorilor.Telegondola Mamaia

 

Aceasta instalatie complexa a fost inaugurata in anul 2004, iar potentialul turistic pe care il avea a fost foarte bine intuit de catre cei care au dus la indeplinire acest proiect indraznet. Din telegondola pot fi vazute, in cele opt minute ale calatoriei deasupra statiunii Mamaia, numeroase privelisti extraordinare care ii vor cuceri cu adevarat pe cei care vor dori sa traiasca o astfel de senzatie la inaltime.

 

Lungimea pe care plimbarea se desfasoara masoara doi kilometri, ea avand loc intre Hotel Perla si Cazino. Statiunea Mamaia se remarca drept un obiectiv turistic de top al litoralului romanesc, in ea gasindu-se multe hoteluri foarte frumoase ce pot fi admirate din telegondola ce trece pe deasupra statiunii la o inaltime de 50 de metri.

 

Nu numai Mamaia se poate admira de la inaltimea confortului telegondolei, ci si orasul Constanta, Marea Neagra si Lacul Siut Ghiol. Totul este garantat in timpul unei asemenea calatorii. Confortul e asigurat de banchetele ce se gasec in interior, iarsiguranta e oferita de specialistii ce se ocupa in mod constant de monitorizarea, verificarea si intretinerea instalatiei pe care circula telegondola din Mamaia.

 

Telegondola Aqua Magic MamaiaIn plus, pretul unei calatorii nu este unul prea ridicat, el fiind accesibil tuturor celor care ajung pe litroral si vor sa pastreze din acest loc amintiri placute. Putine locuri din Romania se pot lauda cu atatea atractii turistice si obiective demne de vizitat, asa cum e cazul statiunii Mamaia, iar telegondola e varful acestora. Telegondola din Mamaia a fost gandita astfel incat sa poata face fata unul flux ridicat de turisti care vor sa admire panorama de la inaltimea ei.

 

Astfel, in fiecare ora cu ea pot fi transportati nu mai putin de 1500 de persoane (acesta fiind numarul maxim de care reteaua respectiva dispune). Timp de sapte minute, orice turist se va simti la inaltime atat la propriu, cat si la figurat, in telegondola. Fiecare dintre cabine are o capacitate de opt locuri, transportul asigurandu-se in conditii foarte bune, indiferent de conditiile meteorologice din statiune.

 

Cele 49 de cabine care opereaza pe cablurile instalatiei se succed la un interval de timp ce ajunge la 48 de secunde. Astfel, atat familiile, cat si grupurile mai mari ce vin pe litoral sa se distreze vor avea parte de cele mai frumoase clipe in telegondola din statiunea Mamaia. Multi dintre cei care ajung aici nu rateaza sansa de a admira peisajul superb al litoralului romanesc de la o inaltime de la care el nu poate fi vazut dintr-un alt loc din Romania.

 

Asadar, nu ezitati sa faceti o plimbarea cu telegondola atunci cand ajungeti in statiunea Mamaia, iar distractia si amintirile cu care veti ramane vor reprezenta motive puternice pentru a va reintoarce aici.

 

Statiunea Mamaia hotel Parc Sky view bar

Istoria si legendele statiunii Mamaia

Mamaia 20sStatiunea Mamaia a devenit celebra atat in tara, cat si in strainatate datorita numeroaselor atractii turistice pe care le gazduieste. Cei care vor sa aiba parte de o vacanta de neuitat la malul marii fac acum o prioritate din a-si rezerva locuri la un hotel din statiunea Mamaia. Anul acesta se vor implini 109 ani de la inaugurarea acestui loc extraordinar pe care il are tara noastra.

Inaugurarea ei a fost facuta cu mare fast de autoritati deoarece Mamaia era privita ca o destinatie de top a litoralului nostru. Cu ovazia evenimentului au fost prezenti inclusiv oficiali de inalt rang ai statului roman, printre ei numarandu-se si doi ministri, Gradisteanu si Banescu. Toata lumea buna a vremii dorea sa ajunga la Mamaia, statiunea fiind descrisa de numerosi scriitori ai literaturii romane si nu numai.

”Mamaia: imense întinderi de nisip, o plajă atât de largă încât sfârșitul i se pierde în depărtare, cu scoici trandafirii ca niște petale de flori aruncate de zâne, băi de mare și acel râs ce izbucnește anume când năvălește asupra ta apa rece, foșnetul șoptit al valuril or ce se sparg rând pe rând domol de mal, lăsând fiecare o fâșie de spumă albă ca zăpada; jocuri prin nisip, câini nebunatici luptându-se cu
câte o bucată groasă de lemn azvârlită de valuri pe mal sau înnebuniți de bucurie și alergând ca niște ogari cenușii într-o fugă zănatecă de-a lungul plajei, lătrat îmbătat de fericre; bone cu uneltele necesare pentru baie: cu umbrele de soare și cuvinte de dojană, apoi iarăși râsete, râsete. Bărci încete lunecând alene pe întinderea lacurilor, soare revărsat fără milă asupra capetelor noastre, prefăcând apa într-o pânză de lumină care arde ochii”.

Asa vorbea Regina Maria care s-a indragostit pe loc de acest loc, a construit aici in anii ’20 ai secolului trecut Palatul Regal din Mamaia.

 

Primul hotel construit in Mamaia a fost Rex, el pastrandu-si arhitectura originala de-a lungul timpului. Din pacate, multe cladiri din statiunea Mamaia au fost distruse in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Reconstructia a fost demarata de regimul comunist .

 

Ulterior, Nicolae Ceausescu a decis ca in Mamaia sa se construiasca numeroase hoteluri care sa faca fata afluxului mare de turisti ce preferau locul atunci cand veneau la mare. In perioada postdecembrista, Mamaia a inregistrat o perioada plina de probleme, insa statiunea a fost apoi relansata si si-a recastigat faima de odinioara.

castel Mamaia 80s

Numele statiunii are o istorie interesanta. Potrivit istoricilor, numele ei ar veni de la cel al unei persoane de origine tatara, adica Mamai. El era cel care detinea, undeva la sfarsitul secolului al 19-lea, o suprafata mare de pamant in zona. O alta legenda legata de numele statiunii implica o intamplare tragica. Potrivit acesteia, fiica unui cioban, inecata in lacul Siutghiol din cauza turcilor, ar fi fost auzita strigandu-si cu glas de moarte propria mama pe care o chema Lia.

 

Lacul Siutghiol este un alt obiectiv turistic ce merita vizitat de cei care ajung pe litoral in Mamaia. Jumele lacului ar veni, potrivit expertilor in lingvistica, din limba turca. Cuvintele “Sut” si “Gol” inseamna in turca “Lacul Laptos”. Primele amplasamente au fost construite in Mamaia incepand cu anul 1905, statiunea fiind inaugurata in anul 1906.

 

Drept consecinta a dezvoltarii statiunii in ritm accelerat, autroritatile au decis atunci sa construiasca o linie de cale ferata pe care sa circule trenurile ce ii aduceau pe turisti la Mamaia. Adevarata faima a statiunii a ajuns sa fie cunoscuta si in strainatate in perioada interbelica, atunci cand aici au ajuns din ce in ce mai multi turisti straini.

 

Statiunea Mamaia se mai remarca prin suprafata impresionanta a plajei de care ea dispune. Exista locuri in care latimea ei atinge nu mai putin de 200 de metri, turistii gasind aici un loc in care se pot bucura din plin de soare si apele involburate ale Marii Negre.

farul din sulina

Frumoasa Sulina și Delta Dunării

Stiati ca…

Sulina sau locul …”acolo unde batranul Danubiu isi pierde apa si numele in Mare…”  Bart – Europolis.

Reprezinta un spatiu unic si inedit, unde apele dulci ale Dunarii imbratiseaza pe cele sarate ale marii intr-o contopire perfecta si continua. Este un amestec de stuf si ape in mijlocul carora rasare o limba de nisip pe care oamenii si-au dezvoltat prin priceperea lor viata si activitatile de zi cu zi.

Sulina reprezinta o locatie potrivita pentru relaxare, aici vin in timpul sezonului cald multi turisti, atat pentru plaja, pescuit cat si pentru cateva momente de linisite si de contemplare in natura pura.

ASEZARE SULINA
Sulina este situata in Delta Dunarii, in apropierea varsarii in Marea Neagra a bratului care poarta acelasi nume. Este cea mai estica localitate din Romania, fiind asezata pe cel mai „proaspat” pamant european. Reprezinta una dintre portile orientale de intrare in tara fiind si ultima localitate situata pe lungul curs al Dunarii. De asemenea are si o calitate unica, aceea de a fi singurul oras port din tara, atat la Dunare cat si la Marea Neagra.

Se intinde pe circa 3,9 kilometri si este dispus de-a lungul fluviului Dunarea, asezarile fiind concentrate mai mult pe malul drept.

Dupa ultimul recensamant din anul 2011, populatia Sulinei era de 3541 locuitori.

ISTORIC SULINA
Numele asezarii a fost mentionat pentru prima oara in anul 950 sub forma „Selina” in lucrarea „De Administrando Imperio” scrisa de Constantin al -VII-lea Porfirogenetul. Mai tarziu numele localitatii apare sub diferite forme: Selinas si Solina (in scrierile Annei Comnena). Sulina este localizata pe prima harta originala nautica a Marii Negre intocmita de italianul Pietro Visconti in perioada 1320-1321, ulterior aparand pe diverse materiale cartografice si sub diverse nume.

La mijlocul secolului al-XVIII-lea in anul 1745, s-a construit un far pentru a rezolva problemele de orientare cu care se confruntau navigatorii in incercarea de a intra pe bratul Sulina. La sfarsitul secolului al-XVIII-lea se pune problema regularizarii gurii bratului Sulina din cauza problemelor apelor mici din zona de varsare in mare. In evenimentele istoriei, Sulina devine din ce in ce mai importanta pentru faptul ca marile puteri de la acea vreme (Imperiul Otoman, Imperiul Rus si Imperiul Austro-Ungar), emiteau pretentii asupra Sulinei si implicit asupra gurii de varsare a bratului in mare, avand loc si cateva conflicte armate.

In 1856 se infiinteaza la Sulina secretariatul general al Comisiunii Europene a Dunarii (C.E.D.), care a avut ca rol dezvoltarea navigatiei si a comertului pe Dunare. Dupa toate evenimentele istorice intamplate, in jurul anului 1860, orasul era destul de bine inchegat. Ulterior se construieste portul si se va reconstrui si farul vechi in 1870 pentru a asigura o navigatie cat mai sigura. Din anul 1878 Sulina devine oras romanesc dupa o lunga perioada in care a fost fie a turcilor, a rusilor sau a Imperiului Austro-Ungar.

Un alt eveniment important in viata Sulinei a fost taierea marelui ”M” al Dunarii si inaugurarea canalului de navigatie in anul 1894, dupa care a urmat o perioada in care s-a constatat o crestere a traficului de marfuri si de calatori. Orasul nu a scapat nici de bombardamentele celor doua razboaie mondiale, atat in 1916 cat si in anul 1941 si 1944 (cand orasul a fost distrus in proportie de peste 50%). Reconstructia acestuia incepe din 1955 sub comanda lui Gheorghe Gheorghiu Dej, pentru ca in perioada anilor 60-70 sa se dezvolte din toate punctele de vedere.

In octombrie 1977 Sulina este martora unui eveniment remarcabil, vizita navei „Calypso” condusa de celebrul explorator Jacques Yves Cousteau, care ancoreaza aici in drumul sau spre stramtoarea Bosfor.

Dupa anul 2000 se constata o intensificare a turismului si implicit o revigorare a orasului, astazi fiind una dintre cele mai preferate locatii din Delta Dunarii, atat de turistii romani cat si de numerosi turisti din afara granitelor.

Insula Ovidiu, Constanta

Stiati ca…
Insula Ovidiu este singurul obiectiv turistic de la noi din tara care se afla pe o insula naturala. Insula este un loc inedit care an de an ii atrage pe turistii ce vor sa scape din aglomeratia din Mamaia intr-un loc linistit, retras, chiar si pentru cateva ore. Insula Ovidu este o insula de origine calcaroasa; acesta este locul legendar in care poetul Publius Ovidius Naso (a trait intre anii 43 i.Hr – 17 d.Hr.) a fost exilat in anul 8 d.Hr. de catre imparatul Augustus. In timpul sederii pe insula Publius Ovidius a scris operele „Tristele si „Ponticele”.
DESPRE INSULA OVIDIU
Insula a fost creata cu mii de ani in urma de natura; in timp, oamenii si-au pus amprenta asupra acesteia si au creat un punct de atractie pentru turistii din toata tara dar si o serie de legende. Insula se afla la 500 m distanta de malul orasului Ovidiu si la 5000 m distanta de Statiunea Mamaia. Numele insulei este dat de poetul cu acelasi nume exilat aici, Publius Ovidius Naso. Suprafata insulei este de aproximativ 26000 mp; cca jumate din suprafata este amenajata in scop turistic. Conform cercetarilor facute pe insula, cele mai vechi asezari ale oamenilor in zona dateaza din timpul traco-getilor si a geto-dacilor; deasemenea, pe insula exista urme omenesti care dateaza din paleolitic. De-a lungul timpului, in zona au locuit si populatii daco-getice-scitice si colonii grecesti.
LEGENDELE INSULEI OVIDIU
La baza nasterii insulei sta o frumoasa legenda care leaga insula de Lacul Siutghiol si statuia lui Ovidu care astazi este in Constanta; se spune ca pe locul in care astazi se afla lacul si insula, in trecut era o intindere mare de pamant locuit de oameni rai si zgarciti. Pe aici, intr-una din zilele vechi se plimba Dumnezeu impreuna cu Sfantul Petru, cerand localnicilor un loc unde sa se odihneasca peste noapte; nimeni nu s-a indurat de ei, asa ca cei doi au urcat pe o colina unde se vedea o casa singuratica. Acolo au dat peste o batrana saraca a carui avere era o vaca stearpa; singurul care o mai vizita pe batrana era Ovidiu, care batea calea tocmai de la Roma sa o intrebe de sanatate din cand in cand. Batrana a acceptat sa ii gazduiasca pe cei doi o noapte, spunand inca din start ca nu are cu ce sa le stea inainte de mancare si de baut. Auzind asta, Dumnezeu ii zice batranei sa se duca si sa mulga vaca; sarmana femeie isi cere scuze si ii spune lui Dumnezeu ca vaca e stearpa si ca nu ar putea sa ii dea lapte, la care Dumnezeu insista si o trimite pe femeie sa incerce, spunand ca nu se stie si a minunile se intampla. Legenda spune ca vaca a dat atat de mult lapte incat batrana a reusit sa umple toate vasele din casa. La indemnul celor doi oaspeti, batrana pune o mana de faina in jar si deodata camera s-a umplut de miros de paine calda. Minunea era si mai mare mare pentru ca pe masura ce oaspetii si batrana rupeau cate o bucata de paine aceasta crestea la loc.
Odata cu inserarea, batrana si cei doi oaspeti au mers la culcare insa dis de dimineata cand femeia s-a trezit, oaspetii erau deja plecati. Iesind afara din casa aceasta a vazut ca la poalele colinei nu mai era pamant ci un lac cu apa dulce si alba ca laptele. Cand a vazut una ca asta, batrana l-a chemat pe Ovidu care innoptase si el intr-o odaie veche in casa acesteia; de uimire acesta s-a transformat in stana de piatra.
Legenda spune ca lacul cu apa dulce si alba ca lapte este Lacul Siutghiol iar colina pe care se afla casa batranei si ograda este Insula Ovidiu.

Lanterna Japoneza

lanterna_japoneza_constanta

Stiati ca…

In parcul Tabacarie din Constanta, la numai cateva sute de metri de hotelul Parc din statiunea Mamaia, se afla „ lanterna de piatra japoneza” daruita de administratia locala a orasului Yokohama din Japonia in urma infratirii acestuia cu orasul Constanta in octombrie 1982. Pe placuta de la baza monumentului statea inscris: „Din partea presedintelui Comitetului de prietenie Yokohama – Constanta, M. Ariyama cu ocazia cele de-a 5-a aniversare a semnarii documentului de infratire a celor doua orase”.

In cartea „133 de ani de relatii Romania – Japonia”, Ion Scumpieru, fostul Ministru Consilier in cadrul Ambasadei Romaniei la Tokio descrie pe larg evenimentele de stransa legatura dintre Romania si „Tara soarelui rasare” .

„Proclamatia de infratire a fost semnata la 12 octombrie 1977 de catre cei doi primari, Gheorghe Trandafir (primarul Constantei) si I. Asukata (primarul orasului Iokohama). La ceremonia a fost prezent si ambasadorul Romaniei la Tokio. In document se spune: „Infratirea dintre cele doua oraseva contribui nu numai la consolidarea relatiilor de prietenie si a colaborarii dintre Romania si Japonia ci si la consolidarea pacii in lume… Cele doua municipii vor face schimburi in domeniile culturii, educatiei si economiei… Partile exprima convingerea ca prin aceasta infratire va fi promovata cunoasterea intre cele doua orase si cetatenii lor”. Constanta era primul oras din Europa de est si cel de-al opt-lea municipiu din lume cu care se infratea Yokohama.

… La Constanta, a avut lor o intalnire cu primarul Gheorghe Trandafir si alti reprezentanti ai primariei municipale, dupa care oaspetii au vizitat portul, santierul naval, precum si statiunile de pe litoral. Delegatia a fost invitata sa faca o vizita si la Statiunea viticola Murfatlar. Din insemnarile publicate, ulterior, in ziarul Kanagawa Shimbun de catre unii membri ai delegatiei, reiese ca japonezii au fost impresionati de primirea calda facuta de catre gazde, acestia fiind bucurosi ca au putut sa-si faca o prima impresie despre Romania, ca tara comunista; sa cunoasca posibilitatile economice si turistice ale municipiului Constanta.

… Yokohama se afla situat in golful Tokio, nu departe de capitala Japoniei. Are o supafata de 437,38 km patrati si o pupulatie de 3,7 milioane de locuitori ceea ce il situeaza pe locul al doilea dupa Tokio. Cu o istorie de circa 150 de ani, Yokohama a devenit una dintre principalele porti maritime si comerciale ale tarii.

… Datorita bunelor relatii dintre cele doua orase, Consiliul Municipal Constanta a dat numele Yokohama unei strazi din propiul oras.